Inregistrare Drona

Inregistrare Drona

Inregistrare Drona - Afla toate detaliile despre inregistrarea dronelor pe teritoriul Romaniei. Toate informatiile legate de inregistarea dronelor si efectuarea zborului in siguranta poti gasi mai jos.

 

Aeronave civile fara pilot la bord – planificarea si desfasurarea activitatilor de zbor și conditii privind comercializarea acestei categorii de aeronave

 

Aeronavele fara pilot (UAS, drone), indiferent de masa si configuratia lor (aripa fixa sau rotativa) sunt o noua categorie de „aeronave”, iar potrivit prevederilor art. 3, alin. (1), pct. 11 din Codul aerian al Romaniei din 2020, “orice dispozitie a codului aerian referitoare la aeronave se aplica si aeronavelor fara pilot la bord daca nu este specificat in mod expres altfel in textul codului”.

Mentionam faptul ca, in categoria aeronavelor sunt incluse si aeronavele fara pilot utilizate in scop recreativ sau sportiv - „aeromodelele”.

Decizia de a trata aeronavele fara pilot la bord ca o noua categorie de „aeronave civile” nu este o decizie exclusiva a Romaniei, semnificative in acest sens fiind:

 

 

Tipul si Codul Actului Normativ

Titlul Actului Normativ

1.

Regulamentul nr. 1139/2018 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018

privind "normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviatiei, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE si 2014/53/UE ale Parlamentului European si ale Consiliului, precum si de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European si ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) No 3922/91 al Consiliului"

2.

Regulamentul delegat (UE) 2019/945 al Comisiei din 12.03.2019

privind sistemele de aeronave fara pilot la bord si operatorii de sisteme de aeronave fara pilot la bord din tari terte

►M1: Regulamentul delegat (UE) 2020/1058 al Comisiei din 27.04.2020

3.

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24.05.2019

privind normele si procedurile de operare a aeronavelor fara pilot la bord

►M1: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/639 al Comisiei din 12.05.2020

►M2: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/746 al Comisiei din 4.06.2020

 

Conform prevederilor actelor normative mai sus mentionate, legislatiile nationale specifice domeniului aeronavelor fara pilot la bord urmeaza a fi inlocuite de un cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene.

Regulamentul delegat (UE) 2019/945, care stabileste cerinte pentru proiectarea si fabricarea de sisteme de aeronave fara pilot la bord (UAS) destinate operarii in conformitate cu normele si conditiile definite în Regulamentul de punere in aplicare (UE) 2019/947 si de dispozitive complementare de identificare la distanta, precum si norme  privind punerea la dispozitie pe piata a UAS destinate operarii în categoria „deschise” si a dispozitivelor complementare de identificare la distanta, este aplicabil din data de 01.07.2019.

Ca urmare a deciziei Comisiei Europene - Regulamentul de punere in Aplicare (UE) 2020/746 din 4 iunie 2020, Regulamentul de punere in Aplicare (UE) 2019/947, privind normele si procedurile pentru operarea de avioane fara pilot a fost modificat in ceea ce priveste amanarea datelor de aplicare a anumitor masuri, in contextul pandemiei de COVID-19. In conformitate cu noua decizie, data initiala de aplicare „1 iulie 2020” se inlocuieste cu „31 decembrie 2020”.

Pana la data punerii in aplicare a cadrului de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene, planificarea si desfasurarea operatiunilor de zbor cu aeronave fara pilot la bord in spatiul aerian national se realizeaza in baza actelor normative nationale/europene, prezentate mai jos:

 

Tipul şi Codul Actului Normativ

Titlul Actului Normativ

 1.

Codul aerian din 18 martie 2020

Codul aerian al României din 2020

2.

Regulation (EC) no 785/2004

of the European Parliament and of the Council on insurance requirements for air carriers and aircraft operators

3.

Legea nr. 5/06.03.2000

privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului national", Sectiunea III "Zone protejate

4.

HG 912/2010 din 25 august 2010

pentru “aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor în spatiul aerian national, precum si a conditiilor in care decolarea si aterizarea aeronavelor civile se pot efectua si de pe/pe alte terenuri sau suprafete de apa decat aerodromurile certificate” 

►M1: HG 1214/2011

►M2: HG 781/2012

5.

OMT nr. 1338/25.10.2016

Ordinul nr. 1338/2016 pentru aprobarea Reglementarii aeronautice civile romane RACR-IA "Inmatricularea aeronavelor civile"/ Inregistrarea dronelor, editia 1/2016

RACR-IA, Ediţia 1/2016

Reglementare aeronautica civila romana “Inmatricularea aeronavelor civile”

6.

OMT nr. 806/31.08.2007

Ordin al Ministrului Transporturilor nr. 806 / 31.08.2007 pentru aprobarea reglementării aeronautice civile romane RACR-AZAC "Admisibilitatea la zbor a unor categorii de aeronave civile", editia 01/2007

►M1: Ordin al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii (OMTI) nr. 1268 / 21.12.2009 privind modificarea și completarea anexei la OMT nr. 806/2007 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-AZAC ”Admisibilitatea la zbor a unor categorii de aeronave civile”, ediția 01/2007

►M2: Ordinul nr. 1338/2016 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-IA "Înmatricularea aeronavelor civile", ediţia 1/2016

RACR-AZAC, Ediţia 1/2010

Reglementare aeronautică civila romana ”Admisibilitatea la zbor a unor categorii de aeronave civile”

7.

RACR OPS LAAG ediția 01/2009 din 19.03.2009

Operațiuni de lucru aerian și aviație generală

8.

DN 14-02-001 

Emiterea certificatelor de identificare pentru aeronavele civile motorizate fara pilot (UAV) - Ediția 2

 

 

In baza prevederilor actelor normative mai sus mentionate, desfasurarea in conditii de legalitate a activitatilor de zbor cu aeronave fara pilot este conditionata de detinerea, in termen de valabilitate, a urmatoarelor aprobari / avize / autorizatii / certificate: 

 

Documente Pentru Inregistrare Drona

 

1.Certificat de identificare

(cerere emitere certificat de identificare aici / modele de scheme de dispunere a insemnelor de identificare aici, pct. 21)

Costuri: 90 Euro + TVA la cursul oficial BNR din ziua emiterii facturii (certificatul nu are termen de valabilitate).

Tariful de mai sus se achita fie anticipat, la depunerea cererii, fie dupa emiterea facturii. Eliberarea documentului de catre AACR este conditionata de efectuarea platii.

  • RACR IA "Inmatricularea aeronavelor civile" / Inregistrarea dronelor
  • OMT nr. 1338/25.10.2016 (a se vedea lit. (a), alin. (1), art. 4)
  • DN:14-02-001 (Ediţia 2)

 

2.Modificarea certificatului de identificare

(cererea de modificare a certificatului de identificare aici)

 Costuri: 45 Euro + TVA la cursul oficial BNR din ziua emiterii facturii.

Tariful de mai sus se achita se achita fie anticipat, la depunerea cererii, fie dupa emiterea facturii. Eliberarea documentului de catre AACR este conditionata de efectuarea platii.

 

  • RACR IA "Inmatricularea aeronavelor civile"/Inregistrarea dronelor
  • OMT nr. 1338/25.10.2016 (a se vedea lit. (a), alin. (1), art. 4)
  • DN:14-02-001 (Ediţia 2)

 

3. Permis de zbor national pentru aeronavele cu masa maxima la decolare cuprinsa intre 15 si 150 kg

(cerere emitere permis de zbor national aici / mai multe detalii cu privire la documentele necesare a fi transmise AACR anexat cererii aici - pag. 16, art. RACR AZAC.615)

 Costuri:

 540 Euro + TVA la cursul oficial BNR din ziua emiterii facturii (certificatul are termen de valabilitate 1 an de zile) la emiterea inițiala;

 300 Euro + TVA la cursul oficial BNR din ziua emiterii facturii, în cazul prelungirii valabilitatii;

Tariful de mai sus se achita la depunerea cererii dupa emiterea facturii. Eliberarea documentului de catre AACR este conditionata de efectuarea platii.

  

  • RACR-AZAC "Admisibilitatea la zbor a unor categorii de aeronave civile"

 

4. Asigurare, conform legii, pentru daune produse tertilor 

(pentru aeronave cu masa maxima la decolare peste 20 kg)

 

  • EC nr. 785/ 2004

 

5. Autorizari privind planificarea si desfasurarea activitatilor de zbor

 - autorizarea zborurilor sub inaltimea minima de siguranta

 - autorizarea MApN in scopul de a efectua activitati de filmare/fotografiere aeriana

  

  • HG nr. 912 / 2010

 

6. Autorizari privind planificarea si desfasurarea activitatilor de zbor in ariile naturale protejate

Pentru mai multe informatii va rugam sa contactati administratiile ariilor naturale protejate in care intentionati sa desfasurati activitati de zbor cu aeronave fara pilot. Informatii cu privire la datele contact:

Asociația Administrațiilor de Arii Naturale Protejate;

Agenția Națională pentru Arii Naționale Protejate.

 

  • Legea nr. 5/2000

In cazul in care va sunt necesare informatii suplimentare cu privire la subiecte specifice domeniului aeronavelor fara pilot la bord, puteti accesa ghidul AACR , sa ne contactati la unul din urmatoarele numere de telefon 021/2081567, 021/2081529, 021/2081574 sau la adresele de e-mail [email protected] şi [email protected] .

 

 

Identificarea aeronavelor fara pilot la bord - Inregistrare drona

Conform prevederilor cadrului legal national mai sus mentionat, desfasurarea de activitati de zbor cu aeronave fara pilot la bord, în conditii de legalitate, este conditionata de identificarea aeronavelor fara pilot la bord cu masa maxima la decolare mai mica sau egala cu 150 kg (in baza prevederilor OMT nr. 1338/25.10.2016 (a se vedea lit. (a), alin. (1), art. 4) pentru aprobarea Reglementarii aeronautice civile romane RACR-IA “Inmatricularea aeronavelor civile” / Inregistrarea dronelor, editia 01/2016.

Subliniem faptul ca operatorii/proprietarii aeronavelor civile fara pilot la bord cu masa maxima la decolare mai mica sau egala cu 500 grame nu mai au obligatia legala de a solicita/detine un certificat de identificare emis de AACR (a se vedea OMT nr. 1338/25.10.2016, alin. (2), art. 4)).

 

 

Certificarea navigabilitatii aeronavelor fara pilot la bord

Desfasurarea de activitati de zbor cu aeronave fara pilot la bord, în conditii de legalitate, este conditionata de certificarea de navigabilitate (permis de zbor national – PZN) in cazul aeronavelor fara pilot la bord cu masa maxima la decolare peste 15 kg (conform prevederilor Capitolului 6 “Vehicule aeriene fara pilot la bord” al RACR AZAC “Admisibilitatea la zbor a unor categorii de aeronave civile”, editia 01/2007).

 

 

Planificarea si desfasurarea activitatilor de zbor

Autorizarea zborurilor sub inaltimea minima de siguranta pentru aeronavele civile motorizate fara pilot la bord

In conformitate cu prevederile art. 5, alin. (1) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 8/2014 "pentru stabilirea conditiilor de operare in spatiul aerian national a aeronavelor civile motorizate fara pilot la bord", prevederile Hotărârii Guvernului nr. 912/2010 "pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor in spatiul aerian national, precum si a conditiilor in care decolarea si aterizarea aeronavelor civile se pot efectua si de pe/pe alte terenuri sau suprafete de apa decat aerodromurile certificate, cu modificarile si completarile ulterioare, atunci când efectueaza operatiuni aeriene civile în spatiul aerian national" sunt aplicabile şi au caracter obligatoriu tuturor operatorilor de aeronave civile motorizate fara pilot la bord.

Astfel, pentru conformarea cu prevederile art. 12 din Hotararea de Guvern nr. 912/2010, amendata si modificata, in ceea ce priveste zborul efectuat sub inaltimea de siguranta, operatorii de aeronave civile motorizate fara pilot la bord trebuie sa inainteze la AACR o cerere impreuna cu documentatia suport, enumerata in continutul acesteia.

 

Atentie:

  1. Autorizatia pentru efectuarea de zboruri sub inaltimea de siguranta nu exonereaza solicitantul de obtinerea tuturor aprobarilor si/sau autorizarilor suplimentare necesare conform prevederilor Hotararii de Guvern nr. 912/2010, amendata si modificata;
  2. Transmiteti, in forma scanata, cererea completata impreuna cu documentele suport prin e-mail la AACR utilizand adresa [email protected] cu cel putin 2 zile lucratoare inainte de efectuarea zborului sau a seriei de zboruri (dimensiunea totala maxima acceptata pentru documentele anexate este de 10MB). Raspunsul AACR va fi transmis prin e-mail si/sau fax, la adresa, respectiv numarul de fax, comunicate de solicitant;
  3. Coordonatele/hartile/schitele asociate trebuie sa fie cat mai detaliate, putand fi determinate / realizate utilizand orice aplicatie disponibila (ex: Google Earth, Google Maps, etc.). Acestea trebuie sa prezinte limitele geografice de operare, directiile utilizate si orice alte informatii necesare determinarii gradului de asigurare a sigurantei zborului.

 

Autorizare a activitatilor de filmare / fotografiere aeriana - Inregistrare Drona

Etapele necesare obtinerii avizului de filmare/fotografiere aeriană eliberat de MApN

  1. Operatorul aerian/utilizatorul de drona completeaza si transmite cererea tip (formular cerere) catre Sectia survol, relatii si reglementari aeronautice / MApN la adresa de e-mail: [email protected] Solicitantul are obligatia de a completa toate campurile specifice din cerere, asigurandu-se ca a anexat informatiile/documentele necesare obtinerii avizului;
  2. In cazul in care operatorul aerian/utilizatorul de drona solicita efectuarea unui zbor/serii de zboruri sub inaltimea minima de siguranta, acesta se adreseaza AACR pentru obtinerea autorizarii necesare (formular cerere). Autorizarea AACR va fi transmisa la Sectia survol, relatii si reglementari aeronautice/MApN ca anexa la cererea tip de la punctul 1);
  3. Termenul de adresare a cererii catre MApN este de 10 zile lucratoare inainte de data estimata de decolare. Acest termen este necesar pentru procesarea cererilor din perspectiva protectiei informatiilor clasificate, in conformitate cu Legea 182/2002, modificata si completata cu Legea 167/2015;
  4. d. Cererile care nu intrunesc conditiile legale de avizare vor fi respinse, iar pentru cele incomplete MApN va solicita operatorilor aerieni/utilizatorilor de drone informatiile necesare. In acest caz termenul de 10 zile lucratoare necesar emiterii avizului de filmare va curge din momentul furnizarii informatiilor complete;
  5. e. MApN va emite si va transmite operatorilor aerieni/utilizatorilor de drone avizul de filmare solicitat în limita celor 10 zile lucratoare de la data acceptarii cererilor;
  6. După obtinerea avizului de filmare, pentru efectuarea fiecarui zbor in parte, operatorii aerieni/utilizatorii de drone vor comunica la Centrul de operaţii aeriene/MApN datele conform precizarilor disponibile aici;

Cererea de autorizare a activitatilor de filmare / fotografiere aeriana se transmite la MApN (Formular cerere). Pentru mai multe informatii sunati la telefon +4 021 4106390 sau fax +4 021 4102695 sau accesati pagina de internet "Aviz filmare/fotografiere aeriană"

  

 

Autorizarea distribuitorilor - Inregistrare Drona

Avand in vedere faptul ca aeronavele fara pilot la bord sunt aeronave civile si, in consecinta, componentele si/sau echipamentele acestora sunt considerate „produse aeronautice”, in conformitate cu prevederile Codului aerian si cu cele ale RACR DPA “Autorizarea organizatiilor distribuitoare de produse aeronautice”, agentii comerciali ce isi desfasoară activitatea pe teritoriul Romaniei si au ca scop comercializarea de aeronave fara pilot la bord, componente si/sau echipamente specifice acestora, trebuie sa fie autorizati de AACR.

Mai multe detalii cu privire la etapele procesului de autorizare puteti gasi aici.

Formulare specifice procesului de autorizare: Formular cerere autorizare (F-PIAC-AW-DPA-03); Autorizare personal (F-PIAC-AW-DPA-02); Memoriu de prezentare (ghid de elaborare / G-MPD).

 

 

In scopul unei complete informari subliniem urmatoarele:

  1. In prezent, operatorii aeronavelor fara pilot la bord nu mai sunt obligati sa solicite segregarea spatiului aerian in care isi desfasoara activitatile de zbor. Autorizarea activitatilor de zbor este efectuata telefonic, prin contactarea Centrului de Operațiuni Aeriene / Ministerul Apararii Nationale (COA/MApN).
  2. Date de contact: 

telefon: +40 21 315 0105

fax: +40 21 3158647

e-mail: [email protected]

Urmatoarele informatii se comunica telefonic COA/MApN: data zborului, tipul aeronavei, identificarea aeronavei (YR-DXXXX), numele operatorului aeronavei, zona de zbor (zona definita printr-un punct si o raza sau punct perimetrale – latitudine si longitudine furnizate de Google Maps de exemplu), inaltimea de zbor si perioada in care se desfasoara activitatea (ora de incepere si ore de terminare).

 

  1. conform prevederilor HG nr. 912/2010, cu completarile si modificarile ulterioare este interzisa/interzis survolul zonelor dens populate asa cum acestea sunt definite in HG nr. 912/2010.

 

Mai multe informatii cu privire la legislatia aplicabila activitatilor de zbor cu aeronave fara pilot la bord, legislatie existenta in prezent in diferite state de pe glob gasiti aici: